Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață, invită și în acest an tinerii din parohiile eparhiei să se implice activ prin sport și mișcare, în cadrul Campionatului de Fotbal Masculin Cupa Mușatinilor, ediția a IV-a, organizat în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava. Calendarul competițional vizează perioada 16 septembrie – 27 octombrie 2024 și cuprinde două etape: la nivel de protopopiat și la nivel eparhial.
Prin această competiție sportivă, organizatorii încearcă să transmită un mesaj puternic tinerilor, acela că un stil de viață activ, lucrul în echipă, consecvența și perseverența sunt calități de bază care ar trebui să stea la temelia formării oricărui tânăr creștin.
Campionatul de Fotbal „Cupa Mușatinilor” este destinat tinerilor născuți între anii 2007 și 2010, care se unesc an de an la nivel parohial, alcătuind echipe coordonate de către părinți slujitori și antrenate de către profesorii colaboratori ai parohiilor.
Deviza campionatului poate fi descrisă prin cuvintele dictonului latin „mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos) și vizează combaterea sedentarismului și a petrecerii îndelungate în mediul online (rețelele de socializare, jocurile video), care dăunează grav sănătății și dezvoltării fizice, psihice și duhovnicești.
Etapa la nivel de protopopiat se va încheia în data de 13 octombrie 2024, urmând ca echipele câștigătoare să participe la etapa finală, organizată la nivel eparhial.
Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa la secretariatele protopopiatelor.
Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
sursa SuceavaNews