Povestea unei bătrâne de 86 de ani din satul Valea Mărului a impresionat comunitatea locală după ce a fost salvată de pompierii suceveni dintr-o situație de coșmar. Inundațiile devastatoare care au lovit satul nu au ocolit nici modesta căsuță a bătrânei, afectând grav singura ei locuință. Singură și dependentă de un cadru metalic pentru a se deplasa, tanti Anica a fost găsită de salvatori blocată în casă, fără nicio posibilitate de a ieși afară din cauza straturilor groase de mâl care i-au acoperit grădina și au blocat căile de acces.
Efortul pompierilor suceveni a fost unul titanic. Zile întregi, aceștia au muncit neobosiți, transportând tone de mâl cu buldoexcavatoare, zeci de roabe și camioane, pentru a reda curții femeii un minim de acces. După intervenția lor, tanti Anica a reușit să facă din nou câțiva pași, sprijinită de un pompier, până la colțul casei sale, bucurându-se că poate ieși din nou afară.
În ciuda dezastrului care i-a afectat grav agoniseala de o viață, tanti Anica a reușit să își păstreze optimismul. Își amintește continuu de clipele grele prin care a trecut, dar nu uită să zâmbească și să mulțumească pentru că acum nu mai este singură. Pompierii, care au asistat-o necontenit, au devenit sprijinul ei moral, iar simpla lor prezență i-a alinat singurătatea.
Pompierii care au intervenit spun că lecția de viață oferită de această femeie i-a impresionat profund.
„Pentru tanti Anica, ne rugăm lui Dumnezeu să îi dăruiască sănătate și viață lungă, iar pentru noi, restul, să ne dea puterea ei de a trece atât de senin peste necazuri”, a spus lt. col. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
sursa NewsBucovina