Lucrătorii Postului de Poliție Fundu Moldovei au fost sesizați, joi după amiaza, de către medicul de familie cu privire la decesul unui bărbat de 61 de ani, identificat ca fiind domiciliat în localitate. Incidentul a avut loc la data de 18.08.2024, când victima a fost găsită fără suflare la domiciliu.
Potrivit informațiilor obținute de la familie și vecini, bărbatul a lucrat în acea zi la adunatul crengilor de fag, transportându-le și încărcându-le manual în remorca unui autoturism. După ce a simțit o stare de slăbiciune, a continuat să își desfășoare activitățile zilnice, inclusiv turnarea unui strat de asfalt la poarta casei. În jurul orei 20:00, acesta s-a simțit din nou rău, dar a refuzat categoric transportul la spital.
În jurul orei 20:30, starea bărbatului s-a agravat, iar echipajul de ambulanță ajuns la fața locului a constatat decesul. Trupul neînsuflețit urmează să fie supus unei autopsii la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru a stabili cauza exactă a morții.
sursa NewsBucovina