O șoferiță a fost rănită grav în această noapte după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod pe DN17 între localitățile Șcheia și Trei Movile. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În autoturism se afla doar conducătoarea auto, conștientă, aceasta fiind găsită încarcerată în interiorul autovehiculului.
După extragerea acesteia de către echipajul specializat pentru descarcerare, femeia a fost predată echipajului SAJ cu medic. Șoferiței i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
sursa NewsBucovina