CSU Suceava are un debut de sezon competițional foarte bun. Echipa antrenată de Bogdan Șoldănescu a reușit a patra victorie în primele cinci etape în cadrul Ligii Naționale de handbal masculin, după ce a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, formația HC Buzău, cu scorul de 36-32.
Portarul George Șelaru a apărat senzațional, iar Claudiu Lazurcă a fost cel mai periculos în atac într-o primă repriză pe care universitarii au încheiat-o cu un avantaj minin, scor 17-16, după ce au condus și la patru goluri pe noua tabelă de marcaj din sala ”Dumitru Bernicu”.
Formația suceveană s-a desprins din nou la patru lungimi în debutul reprizei secunde, dar le-a permis oaspeților să se apropie periculos o singură dată, în minutul 51, la scorul de 30-29.
Profitând și de o dublă superioritate numerică în ultimele minute, universitarii nu le-au mai dat niciun fel de emoții copiilor din tribune și suporterilor de acasă, câștigând în final la o diferență de patru goluri, 36-32.
În etapa a VI-a, CSU Suceava va juca din nou pe teren propriu având ca adversară gruparea Potaissa Turda.
CSU Suceava: Șelaru (15 intervenții), Podovei – Lazurcă (10 goluri), Tîrzioru (5), Ștefan (4), Csog (4), Balazs (4), Grigore (2), Yousefinezhad (2), Bologa (2), Iordachi (1), Lupu (1), Zarițchi (1), Bruj, Focșăneanu și C. Dascălu.
Rezultatele etapei a V-a:
Potaissa Turda – CSM Vaslui 34-26
Politehnica Timișoara – Steaua București 28-30
CSU Suceava – HC Buzău 36-32
CSM Constanța – CSM București 26-20
CSM Focșani – CSM Odorheiu Secuiesc 26-26
Au mai rămas de jucat meciurile Dinamo București – CSM Bacău și Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș (duminică)
sursa SuceavaNews