Poliția orașului Frasin a fost sesizată duminică seara, în jurul orei 20:52, printr-un apel la 112, că o casă de pe strada Obreja era în flăcări.
Polițiștii, ajunși la fața locului, au constatat că incendiul afecta o locuință situată în aceeași curte cu casa proprietarului. Locuința incendiată aparținea unui nepot al proprietarului, care fusese văzut în apropierea locului faptei.
Un martor a declarat că l-a întâlnit pe suspect în apropiere și, întrebat ce arde, acesta a răspuns că el a dat foc locuinței. Ulterior, suspectul a fost găsit de polițiști și a recunoscut că a incendiat casa din cauza unor neînțelegeri cu unchiul său și cu mama acestuia aflată în străinătate.
Un echipaj de pompieri din cadrul ISU Suceava – Garda de Intervenție Gura Humorului a intervenit prompt și a stins incendiul, evitând pierderile de vieți omenești. Cu toate acestea, acoperișul și mansarda casei, construite integral din lemn, au ars pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Mai multe bunuri din interior, precum mobilier și electrocasnice, au fost, de asemenea, distruse.
Specialiștii ISU au confirmat că incendiul a fost provocat intenționat, suspectul folosind o sursă de aprindere pentru a genera flăcările.
Poliția orașului Frasin a întocmit un dosar de cercetare penală, iar suspectul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de distrugere prin incendiere. Investigațiile continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, urmând ca suspectul să fie prezentat în fața instanței.
sursa NewsBucovina