Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I. G.P.R., au pus, vineri, în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Suceava.
Potrivit Poliției Județene Suceava, în urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat de la domiciliile celor percheziționați 5 arme neletale, cu țeava lungă, de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, o armă neletală scurtă, calibru 4,5 mm și 10 cutii elemente muniție 4,5 mm.
În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Perchezițiile s-au desfășurat la nivelul întregii țări într-un dosar instrumentat de IPJ Constanța sub supravegherea procurorilor constănțeni.
Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.
sursa NewsBucovina