Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, marți dimineața, împreună cu primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc, lucrările efectuate la rețeaua de apă și canalizare într-un cartier nou al comunei, finanțate prin cel mai mare proiect cu fonduri europene din mandatul său de 275 de milioane de euro care se derulează în mai multe localități din județ între care și Șcheia.
Proiectul aflat în derulare înseamnă apă și canalizare pentru 160.000 de locuitori din județ, a spus Flutur.
La Șcheia prin acest proiect se fac lucrări de peste 20 de milioane de euro, urmând să fie realizate 5500 de branșamente din care 3000 în Șcheia și 2500 în Sf. Ilie.
„Vreau să știți că bătălia mea pentru deblocarea acestui proiect la nivel național a fost lungă pentru că era ținut la sertar. Rovana Plumb ținea proiectul acesta și l-am deblocat”, a spus Flutur.
Potrivit acestuia la Șcheia s-au executat până acum 20 la sută din lucrări.
Flutur a subliniat că operatorul regional ACET SA Suceava este între primele zece din România în ceea ce privește apa și canalizarea și a arătat că proiectele de acest gen din Botoșani, Neamț, Bacău, Maramureș sunt întârziate.
Președintele CJ Suceava a menționat că în județul Suceava se lucrează la acest proiect în mai multe localități și că scopul este ca să fie racordați la apă și canalizare cât mai mulți beneficiari.
„Am avut discuții avansate și mă voi ține de asta indiferent din ce poziție voi fi pentru aducerea a cel puțin trei magistrale de la Berchișești către partea de est a județului. O magistrală mai este nevoie de la Berchișești la Suceava pentru că actuala nu face față, o magistrală către Dolhasca și o magistrală către Rădăuți. Uitați-vă la criza din zona Solca, Botoșana, Cajvana. Au nevoie de investiții mari. Am cerut Guvernului să găsească noi surse de finanțare pentru gestionarea crizei apei. Consumatori sunt din ce în ce mai mulți. Toată lumea vrea să se „înțepe” în apa de la Berchișești. Astăzi este la limită să mai facă față pentru că și Șcheia și Adâncata și Salcea vor apă de la Berchișești și ne mai trebuie cel puțin o magistrală numai pentru zona Sucevei”, a spus Flutur.
El s-a arătat mulțumit că la Șcheia lucrările sunt în plină desfășurare și a spus că e bucuros că și-a văzut visul cu ochii, respectiv să fie modernizată zona de acces la Registrul Auto Român.
„Las în urma mea din punct de vedere al proiectelor unul dintre cele mai frumoase proiecte ale județului Suceava, apă-canal de 275 de milioane de euro”, a spus Flutur.
sursa NewsBucovina