Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la controlul de frontieră un sucevean aflat la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Astfel, joi, 3 octombrie a.c., în jurul orei 16.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din România, un sucevean, în vârstă de 35 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Germania.
La efectuarea controlului de frontierã, celui aflat la volan i-a fost solicitat și permisul de conducere. Astfel, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că dreptul de a conduce i-a fost suspendat din 13.08.2024.
În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
sursa NewsBucovina