La mijlocul acestei săptămâni, la sediul FRH a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din optimile de finală ale Cupei României la handbal masculin. Formația CSU Suceava, care a ajuns în această fază a competiției după ce a eliminat echipa de eșalonul secund CSU Politehnica Timișoara, va avea o misiune imposibilă, urmând să lupte pentru un loc în sferturile de finală cu cea mai bună grupare din România, este vorba de Dinamo București.
„Alb-roșii” domină handbalul din țara noastră de ani buni, în sezonul 2023-2024 reușind să câștige atât Liga Zimbrilor, cât și Cupa României fără să piardă vreun meci.
Duelul de gală dintre CSU Suceava și Dinamo București va avea loc în sala „Dumitru Bernicu” de la Liceul cu Program Sportiv în ziua de miercuri, 13 noiembrie.
sursa SuceavaNews