Poliția Suceava a transmis la o unitate de cazare în regim hotelier din cartierul Burdujeni, din municipiul Suceava, a fost depistat un cetățean străin cu ședere ilegală pe teritoriul României, fiind emisă decizie de returnare și interdicție de a intra țară timp de doi ani.
Cetățeanul străin a fost depistat în urma unor ample acțiuni de control organizate vineri de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, alături de polițiștii din cadrul IPJ Suceava, lucrători de jandarmi din cadrul IJJ Suceava, polițiști ai Biroului Imigrări Suceava, dar și specialiști ISCTR și CFR.
De asemenea, în urma controalelor economice efectuate au fost dispuse măsuri de suspendare a activității în cazul a două societăți comerciale.
În cazul unui agent economic a fost constată o infracțiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit.b din Legea nr.241/2005. „Astfel de activități desfășurate în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, siguranța cetățenilor fiind prioritară pentru toate structurile Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis Poliția Suceava.
sursa NewsBucovina