Un motociclist a ajuns sâmbătă după amiaza la spital după un accident rutier produs la Horodnic de Jos.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, o coliziune între un autoturism și o motocicletă s-a produs sâmbătă după amiaza pe raza localității Horodnic de Jos.
În evenimentul rutier au fost implicați doar conducătorii celor două vehicule.
Ambii au fost monitorizați medical de către echipajele de intervenție, iar motociclistul, conștient și cooperant, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Servicului de Ambulanță Județean Suceava.
sursa NewsBucovina