Rugby Club Gura Humorului a obținut o victorie cu punct bonus în meciul jucat la finele săptămânii precedente, la Alba Iulia, în cadrul Diviziei Naționale de Seniori.
Oaspeții au reușit să domine jocul în fața unui adversar care, deși aflat pe ultimul loc, a avut în teren mai mulți internaționali din Republica Moldova, care au fost puternici la nivel de grămadă.
Scor final al partidei a fost, CSU Alba Iulia – RC Gura Humorului 12-27.
Antrenorul jucător Sean Morrell, Marian Moroșanu, Ionuț Antonesi și Dragoș Bejan au înscris fiecare câte un eseu pentru humoreni la Alba Iulia, zestrea de puncte fiind completată din lovituri de picior de Mihai Daraban.
Humorenii au păstrat după acest meci și Cupa Tissot – Albini Prasa, care se pune în joc când se întâlnesc cele două echipe.
CSM Bucovina Suceava a pierdut prin neprezentare meciul pe care ar fi trebuit să îl joace la Petroșani. Sucevenii nu au putut face deplasarea din cauza lotului foarte subțire.
Duminica viitoare, pe stadionul Unirea din Suceava, va avea loc derbiul local dintre CSM Bucovina Suceava și RC Gura Humorului.
sursa SuceavaNews