Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, United Way România alături de Edenred și Kaufland România pornesc motoarele caravanei educaționale NutriCOOLtura pe drumul spre dezvoltarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul elevilor din România. Prin intermediul lecturii, proiectul aduce în cadrul școlilor soluții și materiale gratuite care contribuie la sănătatea și educația copiilor.
Conform cifrelor prezentate de Institutul Național de Statistică în 2021, din totalul populaţiei României, cu vârste de cel puțin 15 ani, doar 8,4% urmează un regim alimentar corespunzător. În același timp, potrivit Testelor PISA 2023, 42% dintre elevii de 15 ani din România se situează sub nivelul de bază în privința competențelor, aferent nivelului de analfabetism funcțional.
Din dorința de a impulsiona o schimbare benefică în alegerile alimentare ale elevilor, dar și în gândirea critică, competențele de literație și abilitățile socio-emoționale, Edenred și Kaufland România au creat un parteneriat cu Fundația United Way România, care de 20 de ani desfășoară proiecte de educație pentru copiii din medii defavorizate din România. Caravana educațională NutriCOOLtura va ajunge în mai multe regiuni ale țării, cu scopul de a oferi acces la educație și resurse de învățare pentru încurajarea și susținerea, într-o manieră prietenoasă și experențială, a alimentației sănătoase în rândul elevilor.
NutriCOOLtura sprijină educația copiilor prin mai multe serii de câte șase povestiri ilustrate dedicate pentru patru grupe de vârstă (cls. 0-I, cls. II-III, cls. IV-V și cls. VI-VIII), cu noțiuni de bază descrise într-un limbaj adecvat vârstei, legate de alimentația sănătoasă. Proiectul, care este susținut și de renumitul psiholog Raluca Anton, asigură workshop-uri pentru profesori și, în premieră, un kit național care va fi disponibil online gratuit pe site-ul www.unitedway.ro. Poveștile și materialele dedicate profesorilor și părinților vor putea fi accesate atât pentru formarea de obiceiuri alimentare sănătoase, cât și pentru consolidarea legăturii profesor-elev-părinte în procesul educativ.
„În cadrul Edenred, ne-am angajat de-a lungul anilor să sprijinim alimentația sănătoasă în rândul românilor prin inițierea și dezvoltarea de proiecte și programe inovatoare. Datele din 2022 ale Organizației Mondiale a Sănătății arată un context îngrijorător, care necesită acțiuni constante pentru a fi îmbunătățit. Aproximativ 30% dintre copiii români cu vârste cuprinse între 7-9 ani sunt supraponderali, iar între 15% și 20% dintre ei sunt obezi. Proiectul NutriCOOLtura este esențial în contextul provocărilor actuale, iar prin intermediul acestui parteneriat, ne dorim să furnizăm materialele educaționale necesare, în mod gratuit și să inspirăm elevii să adopte o abordare conștientă și corectă față de alimentație, contribuind astfel la formarea unor obiceiuri sănătoase care să-i însoțească pe parcursul întregii vieți.”, a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România.
„Noi, la Kaufland, credem că toți copiii au dreptul la o alimentație sănătoasă, de aceea investim anual în programe naționale de educație și conștientizare, cum este NutriCOOLtura, care contribuie la adoptarea unui stil de viață sănătos. Pentru a face totul mai distractiv, caravana NutriCOOLtura va fi însoțită prin țară și de Akademia Kinderland, o școală mobilă pe roți unde copiii învață prin joacă noțiunile de bază despre alimente și cum să se hrănească.”, a adăugat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
„La United Way abordăm problema educației în mod integrat, prin lucrul nu doar cu elevii, ci și cu rețeaua lor de suport – cadrele didactice și părinții. Mai mult, considerăm că școala este mediul în care copiii adună nu doar cunoștințe, ci și deprinderi de viață. În acest context, proiectul NutriCOOLtura, dezvoltat de United Way, prin poveștile despre viață echilibrată, abordează două probleme presante: cea a nutriției deficitare și cea a analfabetismului funcțional. Suntem recunoscători Edenred și Kaufland România pentru susținerea generoasă și prin efortul comun vom duce acest proiect în cât mai multe colțuri ale țării.” – Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
Primul popas al caravanei va fi în școlile din zone defavorizate din București- Ilfov, Timiș și Cluj, unde voluntarii Edenred și Kaufland, alături de cadrele didactice, vor desfășura activități interactive cu copiii, pe baza poveștilor special create pentru ei în cadrul proiectului. Caravana NutriCOOLtura va fi însoțită de Akademia Kinderland, școala mobilă care oferă o experiență antrenantă de joc educativ, plin de ghicitori și mistere, în primul escape room pe tema nutriției, dezvoltat de Asociația Plan B. Akademia Kinderland este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani și va staționa în parcările magazinelor Kaufland, în intervalul 09:00-13:00, iar accesul este gratuit.
Programul Akademia Kinderland:
15-17 octombrie – Kaufland Ferentari (Calea Ferentari nr. 62, Sector 5, București);
21-22 octombrie – Kaufland Timișoara Vidrighin (Strada Chimiștilor nr. 5-9, Timișoara);
24-25 octombrie – Kaufland Cluj Mănăștur (Strada Câmpului nr. 9-19, Cluj-Napoca).
sursa NewsBucovina