Intră acum și în grupul de
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi în inspecție, alături de primarul din Rădăuți, la lucrări de asfaltare. El a spus că în cartierul Toloaca de Sus se asfaltează o nouă stradă și că anul acesta au fost asfaltate prin programul Primăriei Rădăuți un număr de 12 străzi.
„Mă bucur foarte mult că se finalizează. Rădăuțiul aștepta așa ceva”, a spus Flutur.
Președintele CJ Suceava a mai arătat că în afară de asfalt, municipiul Rădăuți a fost și este un șantier cu 81 de străzi și străduțe pe care s-a tras apa și canalul.
„Rădăuți are proiecte numai pe apă-canal de 20 de milioane de euro și în felul acesta închidem peste 95 la sută din locuitori racordați la apă și canalizare. A fost o lucrare ambițioasă”, a declarat președintele Flutur.
Potrivit acestuia, primarul a fost mereu pentru a urmări lucrările pe șantierele din oraș și că și el l-a ajutat cum a putut.
„Am fost și eu cât am putut și am ajutat din răsputeri Rădăuțiul și îl voi ajuta în continuare. Văd bucuria oamenilor care ne așteaptă la poartă. Era nevoie de mult de aceste investiții pentru că aproape jumătate din municipiu avea nevoie de apă, canalizare și drumuri modernizate. Astăzi se întâmplă acest lucru și vreau să-l felicit din suflet pe Bogdan Loghin, un primar gospodar, un primar care se luptă pentru fonduri și în continuare venim cu noi și curajoase proiecte”, a declarat Flutur.
El a spus că în două săptămâni și centrul municipiului Rădăuți va fi unul pe măsura orașului întrucât se vor finaliza lucrările de turnare a covorului asfaltic.
Intră acum și în grupul de
sursa Bucovina Media