Lectorii universitari dr. Marin Gherman și dr. Gina Puică de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au organizat, în 10 octombrie, la București, conferința-dezbatere intitulată „Sprijin european pentru tinerii adulți în exil. O abordare comparativă între Franța și România”. Evenimentul, parte a proiectului Erasmus+ RENT, a avut loc la Uniunea Ucrainenilor din România și a beneficiat de participare internațională.
Conferința a fost deschisă de reprezentantele proiectului din Franța: Jacqueline Bergeron, președinte al Erasmus Expertise și coordonator al proiectului RENT, și Sonia Dubourg-Lavroff, membră a comitetului științific Erasmus Expertise. Discuțiile au vizat sprijinul oferit refugiaților ucraineni, integrarea acestora, și metodele de predare a limbii române pentru tinerii refugiați și alți studenți străini. De asemenea, au fost prezentate rezultate ale cercetării realizate în cadrul proiectului, care evidențiază bune practici și experiențe din mediile asociative și academice din Franța și România.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Mihai Traista, vicepreședintele Uniunii Ucrainenilor din România, reprezentanți ai Fundației de Caritate „Ana”, ai Administrației Regionale de Stat Cernăuți, precum și reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei în România și jurnaliști de la Radio România Internațional.
După conferință, echipa proiectului a participat la o vizită de lucru la Centrul pentru Promovarea Sănătății din București și a desfășurat întâlniri cu Agenția Națională Erasmus+ și alți parteneri. În cadrul proiectului, s-a finalizat recent un studiu al nevoilor de formare ale formatorilor care lucrează cu tinerii în exil, urmând ca în baza acestei analize să fie elaborate un curriculum și o platformă de învățare online, adaptate nevoilor din Franța și România.
Proiectul Erasmus+ RENT, derulat în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2025, este un parteneriat între Erasmus Expertise din Franța și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Proiectul urmărește să creeze un spațiu digital educațional pentru a sprijini formatorii în misiunea lor de a susține migranții și refugiații, asigurând astfel o educație incluzivă și de calitate.
sursa NewsBucovina