Pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Dolhasca, au intervenit noaptea trecută cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Dolhasca.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o casă de locuit, cu pericol de propagare la o locuință învecinată.
Din declarațiile martorilor, în interiorul casei ar fi fost o persoană și din nefericire echipa de căutare-salvare a pompierilor militari a extras o victimă decedată, mai precis, un bărbat în vârstă de 42 de ani.
Au ars casa de locuit, construită din lemn și chirpici, și bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat.
Incendiul a fost lichidat la ora 8:00, iar pompierii au salvat locuința învecinată.
“Pentru ca astfel de evenimente nefericite să nu se mai înregistreze, sfătuim cetățenii să verifice sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere”, a transmis ISU Suceava.
De asemenea, la exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
• Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
• Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
sursa NewsBucovina