După sute de kilometri parcurși în două zile de procesiune în cele cinci protopopiate ale Eparhiei Sucevei și Rădăuților, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a ajuns noaptea trecută acasă, la Suceava, fiind așezată în paraclisul mănăstirii pe care o împodobește cu harul său.
Bucurie, împlinire și recunoștință s-au citit zilele acestea pe chipurile tuturor celor care s-au întâlnit cu Sfântul Ioan cel Nou pe străzile satelor și ale orașelor sau în bisericile și mănăstirile eparhiei noastre. În cele aproximativ 130 de localități care au primit vizita Sfântului Mare Mucenic grabnic ajutător și făcător de minuni, credincioșii l-au întâmpinat cu multă emoție și evlavie.
În aceste zile, „Sfântuțul” a poposit și la mănăstiri ale Bucovinei în care s-a întâlnit nu doar cu viețuitorii obștilor, ci și cu reprezentările iconografice deosebite care oglindesc întreaga sa viață, îndeosebi sfârșitul său martiric, precum sunt tulburătoarele fresce din Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț ori din Biserica „Învierea Domnului” a Mănăstirii Sucevița.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, delegația eparhiei, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, a poposit la aproximativ 80 de biserici, spitale sau așezăminte sociale, mănăstiri sau răspântii de drum pentru un scurt moment de rugăciune, dăruindu-le drept mângâiere celor prezenți din florile care au însoțit racla sfântului, precum și iconițe care îl înfățișează pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Pe tot parcursul procesiunii, care nu s-ar fi putut desfășura fără sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava și al Serviciului Rutier al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, credincioșii au audiat în timp ce se închinau la moaștele ocrotitorului întregii Moldove Paraclisul Sfântului Ioan cel Nou în interpretarea Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Din delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au mai făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ, pr. Filaret Ruscan, consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, și slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în frunte cu părintele stareț, arhim. Serafim Grigoraș, pe parcurs alăturându-se și protoiereii Protopopiatelor Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.
Binecuvântarea Sfântului Ioan este un prilej de bucurie, de întărire în credință și de nădejde, mai cu seamă în contextul anului proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, răstimp în care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților acordă o atenție deosebită spitalelor și centrelor socio-medicale din cuprinsul județului. La opririle în cadrul cărora personalul medical și pacienții s-au închinat la cinstitele moaște, delegația Centrului Eparhial a oferit conducătorilor unităților medicale sau așezămintelor sociale icoane pe lemn cu reprezentarea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.
Procesiunea din zilele de 21 și 22 octombrie 2024 s-a încheiat cu un moment de rugăciune și cu rostirea unui cuvânt de recunoștință adresat celor care au sprijinit acest demers prin rânduirea celor necesare pentru buna desfășurare a evenimentului. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a mulțumit credincioșilor, clericilor, monahilor și monahiilor care l-au primit pe ocrotitorul Cetății Sucevei, dar și autorităților implicate în buna desfășurare a evenimentului, ostenitorilor Centrului Eparhial și, nu în ultimul rând, Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și slujitorilor acesteia.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu încheiem cele două zile de pelerinaj cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava în eparhia pe care el o ocrotește. Au fost două zile pline, două zile intense, cu destulă osteneală, dar care osteneală a fost răscumpărată de întâlnirea cu oameni credincioși, oameni evlavioși, oameni răbdători și oameni jertfelnici. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această lucrare duhovnicească, lui Dumnezeu Care este minunat întru sfinții Săi și fără de ajutorul Căruia n-am fi putut face nimic. Această lucrare s-a făcut apoi cu binecuvântarea, cu purtarea de grijă, cu supravegherea atentă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, căruia cu smerenie îi aducem acum mulțumirile noastre. De asemenea, mulțumim părinților și fraților de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, în frunte cu părintele stareț, arhimandritul Serafim, secondat de părintele mare eclesiarh, arhimandritul Valerian, precum și ostenitorilor de la Centrul Eparhial. Mulțumim atât părinților care ne-au însoțit în procesiune, precum și celorlalți părinți care timp de câteva săptămâni s-au ocupat de organizarea acestui eveniment. Suntem datori cu recunoștință instituțiilor de ordine publică, autorităților județene și locale, care ne-au ajutat ca această deplasare să se facă în bune condiții; în chip cu totul special, suntem recunoscători echipajului de poliție și echipajului de jandarmi care ne-au însoțit în aceste două zile. Le mulțumim bunilor noștri credincioși care ne-au întâmpinat, părinților, maicilor, fraților și surorilor de la parohii și de la mănăstiri. Le mulțumim cadrelor medicale de la instituțiile de profil care au fost îndeosebi vizate în acest an dedicat îngrijirii bolnavilor. Nu în ultimul rând, îi mulțumim Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou care a mers să-i viziteze el însuși pe cei pe care îi are în grijă și îl rugăm ca toate rugăciunile, toată jertfa, toată osteneala și toată răbdarea oamenilor care l-au primit la ei acasă să fie bine primită, să o ducă înaintea Domnului și de acolo să ne aducă spor de înțelepciune, de sănătate, pace și bucurie, de întărire în credință, în nădejde și în dragoste.”
Pentru al cincilea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat o procesiune cu moaștele sfântului ei ocrotitor, Marele Mucenic Ioan cel Nou. În anii 2020 și 2021 aceasta a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor în perioada de grea încercare, iar din anul 2022 Sfântul Ioan cel Nou a ajuns la parohiile și mănăstirile eparhiei în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.
La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin țări străine, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, ca urmare a demersurilor bucovinenilor (în special ale episcopului Dositei Herescu al Bucovinei) pe lângă autoritățile poloneze și austriece. Datorită numeroaselor minuni săvârșite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitor al Moldovei.
În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava la 25 iulie 1918.
Irina Ursachi
sursa NewsBucovina