Intră acum și în grupul de
Președintele PNL Suceava a încheiat, sâmbătă, seria instalărilor de primari la Grămești, unde s-a înregistrat una dintre cele mai frumoase surprize în alegerile din primăvara acestui an.
Atunci, o tânără profesoară de istorie, geografie și informatică a câștigat alegerile pentru comuna Grămești.
La ceremonie au fost prezenți și deputatul liberal Angelica Fădor, președintele organizației femeilor liberale, precum și primarul liberal al orașului Siret, Adrian Popoiu.
Primarul Veronica Anechitei are proiecte ambițioase pentru comună, vizând recuperarea timpului pierdut pentru proiectul de apă-canal pentru localitate, dar și alte proiecte legate de modernizarea drumurilor, a arătat Flutur. Președintele Gheorghe Flutur i-a promis că îi va fi alături în perioada următoare pentru rezolvarea oricărei probleme.
„Închei această acțiune de instalare a primarilor, de depunere a jurământului, cu sentimentul că echipa liberală de primari din județul Suceava este foarte puternică. Avem primari în marile municipii – Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei – și în orașe precum Siret, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Salcea, Liteni, Dolhasca, Frasin, Broșteni. De asemenea, avem primari liberali într-o bună parte din comunele județului Suceava. Îmi exprim speranța că, așa cum au fost până acum modele liberale de administrație publică locală, vor continua să fie modele de succes, iar cuvântul de ordine va fi inițiativa și proiectele de dezvoltare. Vă urez tuturor primarilor din județul Suceava succes în noul mandat”, a spus Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de
sursa Știri din Bucovina