Derbiul etapei a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal a fost disputa dintre Bradul Putna și Cetatea 1932 Suceava. La finele săptămânii trecute, liderul campionatului, formația suceveană, s-a impus cu 3-0 la final în fața unei echipe gazdă ce și-a trecut în cont două bare, în condițiile în care n-a putut conta pe doi jucători importanți, Vasile Dănilă și Florin Acsinte, iar Mihai Roman a fost nevoit să părăsească terenul încă din minutul 4, din cauza unei accidentări. Pentru Cetatea 1932 Suceava au punctat Mateiciuc (51), Cerlincă (59) și Marian (72, din penalty).
Cea de-a doua clasată, Viitorul Liteni, a trecut cu scorul de 3-1, pe teren propriu, de Forestierul Frumosu, cu ajutorul golurilor marcate de P. Răzlog, Nuțescu și Lungu.
În cel mai dezechilibrat joc al rundei, Juniorul Suceava a dispus cu 9-0 de Zimbru Siret grație reușitelor semnate de Luchian (2), Malanca (2), Mercaș, Gliga, Popovici, Moloce și Ferariu.
Rezultate înregistrate în etapa a IX-a:
Viitorul Liteni – Forestierul Frumosu 3-1
Bradul Putna – Cetatea Suceava 0-3
Dream Team Ipotești – Minerul Iacobeni 0-2
Juniorul Salcea – Zimbru Siret 9-0
Progresul Frătăuții Vechi – Juniorul Suceava 2-0
Moldova Drăgușeni – Recolta Fântânele 3-0 (neprezentare)
sursa SuceavaNews