Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, va prezenta, joi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Suceava execuția bugetară a municipiului Suceava pentru trimestrul III al anului 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Scopul acestei prezentări este de a analiza și aproba măsurile necesare pentru rectificarea bugetară locală, astfel încât la finalul anului să fie evitată înregistrarea de plăți restante și să fie asigurat un excedent pozitiv între venituri și plăți.
El spune că, acest din urmă deziderat va fi extrem de greu de realizat din cauza gradului extrem de mic al încasărilor de venituri bugetare în primele nouă luni ale anului, dar și înregistrarea unui volum mare de plăți restante și arierate.
Astfel, la data de 30 septembrie 2024, execuția bugetului local al municipiului Suceava arată o realizare de doar 35% la capitolul venituri și de 34,95% la cheltuieli, cu un grad scăzut de execuție în special la secțiunea de dezvoltare. Cauzele principale sunt întârzierile în colectarea veniturilor și existența unui volum mare de plăți restante și arierate. O altă problemă semnalată o reprezintă proiectele de investiții derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și fonduri europene nerambursabile, pentru care au fost prevăzute credite de angajament și credite bugetare necesare finanțării, însă veniturile aferente acestor proiecte nu au fost încă încasate.
Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a prezentat în detaliu gradul de execuție la data de 30 septembrie, iar proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării conține execuția bugetului local și anexele aferente bugetelor instituțiilor publice, creditelor interne și fondurilor externe nerambursabile.
Intră acum și în grupul de
sursa Bucovina Media