Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, a declarat, joi, în cadrul ședinței de îndată a Consiliului Local pentru aprobarea exercițiului financiar pentru primele nouă luni ale anului că bugetul a fost mărit artificial, iar realizările sunt modeste.
El a spus că nu a înțeles care a fost motivul care a dus la supradimensionarea veniturilor și a exemplificat doar cu situația de la impozite și taxe pe clădiri unde în 2023 s-a prevăzut suma de 25 de milioane de lei, iar realizarea a fost de 12 milioane de lei și că în 2024 s-a venit cu prevederi de 33 de milioane de lei, respectiv de trei ori mai mult realizatul din 2023.
„Să fim sinceri cu noi când programăm venituri. Să fim foarte realiști. Chiar dacă pot fi mai mici, cheltuind acei bani pe anumite obiective și investiții, mulțumirile sunt mai mari și mult mai consistente”, a spus Vasile Rîmbu.
Primarul a spus că în execuția bugetară pe primele 9 luni e vorba de bugete mărite artificial, „o defazare a veniturilor față de cheltuieli care au fost cumva înscrise fără acoperire în încasări și ne-a adus în situația cu plăți restante de peste 67 de milioane de lei, 13 milioane de euro”, a spus Rîmbu.
El a arătat că vor fi lichidate aceste plăți restante și că urmează ca municipalitatea să evolueze „pe tărâmul realismului”.
În ceea ce privește situația disponibilului în cont la preluarea mandatului a spus că a găsit „o mare performanță” respectiv zero lei, „urechiușe de elefant”.
Vasile Rîmbu a menționat că acum sunt disponibili în cont vreo 200.000 de lei cât o comună.
„Ne vom redresa”, a spus primarul care a mai arătat că au fost plătite și obligații la stat restante apreciind că aceste restanțe pot să aibă „alt iz decât cel de neatenție”.
Vasile Rîmbu a remarcat și procentul extrem de mic de realizare la secțiunea de dezvoltare de doar 12 la sută.
„Asta ne spune că proiectele vânturate sunt doar pe listă și nu în derulare. Misiunea noastră va fi pe dezvoltare reală și palpabilă”, a concluzionat Vasile Rîmbu.
sursa NewsBucovina