Începând cu data de 1 septembrie 2024, a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu excepția anumitor prevederi care se aplică încă de la 1 ianuarie 2024, precum:
- posibilitatea persoanelor asigurate în sistemul public de pensii de a opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani;
- creșterea valorii punctului de pensie pentru anul 2024 la 2.032 de lei;
- posibilitatea contestării deciziilor emise de casele teritoriale de pensii la instanța judecătorească competentă, în termen de 45 de zile de la comunicarea acestora.
Pensionarii pot solicita recalcularea pensiei prin includerea veniturilor și stagiilor de cotizare suplimentare, precum și prin valorificarea documentelor relevante
Având în vedere interesul crescut pentru verificarea stagiilor de cotizare și solicitările de recalculare a pensiilor în urma modificărilor legislative privind modalitatea de calcul, reamintim că pensia poate fi recalculată la cerere. Aceasta se poate realiza prin includerea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare suplimentare, a perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege, precum și prin valorificarea altor documente relevante care pot influența drepturile de pensie, dacă acestea nu au fost valorificate la stabilirea inițială a pensiei.
De asemenea, pensionarii pentru limită de vârstă care acumulează stagii de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea pensiei, prin includerea acestor stagii, o singură dată pe parcursul unui an calendaristic.
În ambele cazuri, cererea de recalculare a pensiei este soluționată în termen de 45 de zile de la data înregistrării, prin emiterea unei decizii de recalculare. Dacă sunt necesare documente suplimentare, acest termen poate fi prelungit cu încă 30 de zile.
„Deși persoanele care au nevoie de adeverințe sau documente care să ateste stagiul lor de cotizare pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 pot obține aceste informații, la cerere, de la casele teritoriale de pensii sau în format electronic, în practică se întâlnesc frecvent situații în care angajații sau foștii angajați se adresează angajatorului sau fostului angajator pentru eliberarea unui document care să ateste veniturile realizate în perioada ulterioară datei respective.”, a menționat Cătălina Călinescu, Partner, HR & Payroll, Forvis Mazars în România.
Așadar, este important de reținut faptul că, pentru perioada începând cu 1 aprilie 2001, emitentul este Casa de Pensii, angajatorii/ foștii angajatori eliberând adeverințe pentru perioade până la 31 martie 2001 inclusiv.
Pentru perioadele ulterioare acestei date, elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, punctajul lunar și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii sunt preluate din:
- declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat;
- din declarațiile nominale de asigurare;
- din contractul de asigurare socială ori din declarația individuală de asigurare, după caz.
Ca excepție, în situația în care pentru perioadele ulterioare datei de 31 martie 2001 nu se poate dovedi existența raporturilor de muncă sau de serviciu prin declarația nominală de asigurare, pentru stabilirea stagiului de cotizare, a punctajului lunar și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în conformitate cu legea.
„Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul total lunar realizat, fie el brut sau net, asupra căruia s-a datorat, conform legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat. Acest venit este dovedit prin adeverința întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, care este eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice, având dreptul legal de a certifica aceste date, în original.”, a menționat Alina Vlad, Manager, HR & Payroll, Forvis Mazars în România.
Dosarul de recalculare a pensiilor trebuie să cuprindă următoarele documente:
- Cererea de recalculare a pensiei (Anexa nr. 16 din normele de aplicare a Legii nr. 360/2023) – disponibilă aici;
- Actul de identitate;
- Carnetul de muncă – original și copie;
- Certificate cu informații extrase din registrele generale de evidență a salariaților depuse de angajatori;
- Certificate/adeverințe eliberate în condițiile legii de Arhivele Naționale sau de către deținătorii legali ai arhivelor foștilor angajatori;
- Hotărâri judecătorești prin care se reconstituie elementele necesare stabilirii drepturilor de pensie;
- Alte documente prevăzute de lege privind stagiul de cotizare și veniturile brute lunare realizate.
Este important de menționat că, în urma procesului de recalculare, se va acorda cuantumul pensiei mai avantajos și numărul total de puncte rezultat din recalculare.
Dată fiind complexitatea și importanța procesului, echipele de HR pot acționa ca un sprijin real în consilierea și pregătirea pentru pensionare
Echipele de resurse umane (HR) au un rol esențial în sprijinirea angajaților în procesul complex al recalculării pensiilor, având în vedere impactul semnificativ pe care acesta îl are asupra viitorului financiar al angajaților. Într-un context legislativ în continuă schimbare, HR-ul trebuie să faciliteze accesul la informații corecte și actualizate despre stagiile de cotizare și drepturile de pensie. Prin colaborarea cu angajații, echipele de HR pot ajuta la verificarea și actualizarea documentației necesare pentru recalcularea pensiilor, asigurându-se că veniturile și vechimea în muncă sunt reflectate corect în evaluarea drepturilor de pensie.
Alina adaugă: „Un aspect important pe care HR-ul îl poate sublinia este posibilitatea angajaților de a lucra, după pensionare, și în condițiile actualei legi a pensiilor. Această opțiune le permite angajaților să acumuleze venituri suplimentare, contribuind astfel la o situație financiară mai bună înainte de a se retrage complet din activitate. De asemenea, HR-ul poate oferi informații despre pensionarea anticipată, care permite angajaților să se retragă cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare contributiv sau au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani, un avantaj important pentru cei care doresc să își planifice cariera și viața personală în mod eficient.
În plus, echipele de HR pot organiza sesiuni informative pentru a ajuta angajații să înțeleagă mai bine opțiunile disponibile în ceea ce privește pensiile, inclusiv beneficiile pensiilor ocupaționale (pilonul IV). Aceste inițiative nu doar că îmbunătățesc cunoștințele angajaților, dar le oferă și instrumentele necesare pentru a lua decizii financiare informate, care să le asigure o pensie confortabilă și sustenabilă.”
Dincolo de furnizarea de informații, departamentul de HR este esențial în gestionarea tranziției către pensionare. Acest proces poate fi adesea stresant pentru angajați, iar sprijinul echipei de HR poate face o diferență semnificativă. Prin oferirea de consiliere și resurse, HR-ul poate ajuta angajații să navigheze mai ușor prin această perioadă de schimbare, contribuind la o tranziție mai lină și mai puțin stresantă.
În esență, echipele de HR joacă un rol esențial în transformarea procesului de recalculare a pensiilor într-o experiență pozitivă pentru angajați, contribuind nu doar la clarificarea drepturilor lor financiare, ci și la dezvoltarea unor strategii personalizate care să răspundă nevoilor individuale.
sursa NewsBucovina