Poliția Orașului Liteni a fost sesizată, vineri dimineața, prin apel la 112 despre un accident de muncă petrecut la șantierul Centrului Cultural din Liteni. În urma deplasării la fața locului, echipajul de poliție a confirmat cele sesizate.
Din primele verificări, s-a constatat că un angajat al șantierului, un operator de excavator, a fost prins între cupa utilajului pe care îl manevra și bena unei autoutilitare aflate în mișcare.
Incidentul s-a petrecut în timp ce operatorul efectua lucrări de întreținere la cupa excavatorului, iar conducătorul autoutilitarei, care efectua o manevră în marșarier pentru a fi încărcat cu pământ, nu a observat prezența acestuia.
Victima a suferit leziuni interne grave și a fost transportată în stare de inconștiență la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde, din păcate, a decedat ulterior. Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influența alcoolului. Acesta deține permis de conducere valabil și un certificat de pregătire profesională.
Poliția Orașului Liteni a demarat o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale accidentului și a dispus începerea urmăririi penale sub suspiciunea de comitere a infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
sursa NewsBucovina