Sâmbătă după amiază, un tânăr de 21 ani, din Câmpulung Moldovenesc, a condus motocicleta pe DN 17, str. Calea Transilvaniei și având în vedere faptul că partea carosabilă era umedă nu a putut frâna în timp util și a intrat în coliziune față-spate cu o mașină condusă în fața sa de către un bărbat de 73 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Mașina era oprită la o trecere de pietoni.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea motociclistului și a unei tinere de 20 ani, din mun. Iași, pasageră pe motocicletă.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196, alin. (2), (3) și (4) din Codul Penal.
sursa NewsBucovina