UP Generation urmărește să devină proiect de țară și să ajungă la 1 milion de tineri
Lansat la București în 2023, UP Generation ajunge acum și la Suceava! Tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani care își doresc să se pregătească pentru succes în plan personal și profesional au timp până pe 19 noiembrie să se înscrie în Life Skills Pro, un program unic de mentorat dezvoltat sub umbrela UP Generation, ce antrenează abilitățile de viață, dezvoltat de Monica Florea si echipa ei, antreprenor cu peste 25 de ani de experiență în business.
Life skills, abilități definite de Organizația Mondială a Sănătății, variază de la autocunoaștere, comunicare, gândire critică, până la gestionarea emoțiilor, managementul stresului și capacitatea de a lua decizii. Alături de competențele tehnice dobândite, abilitățile de viață fac diferența și scriu un parcurs reușit. În cadrul Life Skills Pro, tinerii vor beneficia și de educație juridică, primul format educațional din România de acest tip adaptat tinerilor, cu scopul de a facilita înțelegerea unui contract, până la prevenție penală cu focus pe criminalitatea legată de droguri, un subiect din ce în ce mai presant în rândul tinerilor.
10 sesiuni, pe aceeași structură a anului școlar
Programul este o experiență transformatoare gândită să le ofere tinerilor abilitățile esențiale pentru a reuși în viața profesională și personală și este bazat pe activități interactive și învățare prin experiență și practică. De altfel, un studiu realizat la cererea UP Generation în luna mai a acestui an a arătat că 72% din tinerii din România își doresc să învețe mai mult decât ce le oferă școala sau facultatea. 7 din 10 tineri își doresc programe de învățare bazate pe exemple practice, exerciții și scenarii reale de viață. Educația financiară, vorbitul în public, marketingul și comunicarea, managementul și leadershipul sunt ariile de interes aflate pe lista lor de priorități.
Programul Life Skills Pro se derulează pe aceeași structură a anului școlar, cu respectarea perioadelor de vacanță și a liberelor legale. Cele 10 de sesiuni au loc în anumite zile de sâmbătă, câte 3 ore/ sesiune, integral în format fizic. În anumite sesiuni vor fi invitați oameni de business și profesioniști din diverse domenii care le vor răspunde tinerilor la întrebări și vor dezbate situații și contexte de viață, carieră și business.
„Suceava este cea dintâi destinație în a duce mai departe misiunea UP Generation și întregul proiect în marile orașe ale României, spre a ajunge la cât mai mulți tineri. De ce Suceava? Pentru că există aici oameni absolut grozavi în zona de educație și de business și tineri care mi-au demonstrat că vor să se construiască temeinic pentru viitorul lor.
Adrian Hănțascu este tânărul care, după ce a venit săptămâni întregi la București în programele noastre, mi-a spus la finalul unei sesiuni din programul pilot, că își dorește ca și tinerii din Suceava să aibă acces la un astfel de program. El este cel care m-a făcut să promit că cel dintâi oraș în care vom ajunge cu UP Generation va fi orașul lui – Suceava.
Apoi am cunoscut-o pe doamna Manuela David, un om fabulos pus în slujba educației și dezvoltării tinerilor. Așadar, iată-ne aici, dornici de a începe alături de Suceava călătoria UP Generation cu cel dintâi program al nostru Life Skills Pro – care antrenează abilitățile de viață și de carieră”, declară Monica Florea, fondatoare și CEO UP Generation.
Înscrieri și start program
Înscrierile pentru programul Life Skills Pro se pot face până pe 19 noiembrie. Oricine își dorește să se înscrie în program este așteptat la un demo gratuit, care se va desfășura la Hotel Mandachi, în data 16 noiembrie, ora 11:00. Înscrierile pentru Demo Suceava se pot face până în 15 noiembrie pe adresa [email protected] sau pe Whatsapp la numărul de telefon 0722.13.11.22.
Contextele educaționale actuale nu antrenează abilitățile de viață ale tinerilor
Abilitățile de viață nu sunt înnăscute, ci sunt dobândite prin învățare și practică.
„Ideal este ca această pregătire să se facă în școli, iar noi în programele de mentorat doar să rafinăm perspective, dar din păcate, contextele educaționale actuale nu dezvoltă aceste competențe – așa că noi pornim cu ABC-ul pregătirii. Generațiile s-au schimbat, au alte valori, sunt obișnuiți să învețe altfel, mai interactiv, cu mai mult ajutor din partea tehnologiei – iar sistemul educațional nu ține încă ritmul acestor schimbări rapide – atât ale tinerilor, cât și ale societății. Pentru asimilarea informațiilor, este nevoie ca toate conceptele teoretice să fie integrate într-o perspectivă practică.
În cadrul UP Generation, antrenăm abilități de viață sub forma educației alternative, completând educația formală și reușind să împletim sesiunile de mentorat cu cele experiențiale. Spre finalul programului, analizam progresul și în funcție de nevoile fiecărui tânăr și de obiectivele sale, stabilim pașii ulteriori, asigurându-ne ca îl însoțim până la nivelul la care are nevoie. Așteptăm în program cât mai mulți tineri dornici să devină lideri ai propriilor vieți”, declară Monica Florea, fondatoare și CEO UP Generation.
UP Generation va lansa și programul Business Pro, din 2025
Pe lângă programul de abilități de viață, UP Generation va lansa, din această toamnă, o serie de ateliere menite să îi ajute pe tineri să exploreze și să aprofundeze diverse abilități de viață, management, leadership personal. Tot acum va debuta și programul Business Pro, în varianta pilot, urmând ca lansarea oficială să aibă loc la începutul anului 2025. Programul antrenează abilitățile profesionale din zona Management, Marketing, Vânzari, Recrutare, Leadership și Antreprenoriat, cu acces la sesiuni de mentorat one to one.
Viziunea pe termen lung este ca UP Generation să devină un proiect de țară, care să implice sistemul educațional și mediul de afaceri, pentru ca peste un milion de tineri să deprindă abilitățile de viață și de carieră și să atingă potențialului de care dispun.
sursa NewsBucovina