Realitatea socială poate fi percepută într-un mod distorsionat, prin prisma prejudecăților și experiențelor individuale, sau, dimpotrivă, poate constitui în mod fericit obiectul unei analize mai atente la capătul căreia să fie formulate o serie de judecăți cu un grad sporit de credibilitate și onestitate. Un concurs de sociologie tocmai asta își propune: să dezvolte la elevii participanți și la tinerii voluntari implicați într-o asemenea experiență abilitatea de a se raporta la faptele sociale într-o manieră analitică și obiectivă, nu în ultimul rând, să-și prezinte concluziile într-un mod sistematic și convingător.
Aflat deja la cea de-a V-a ediție, concursul din acest an, organizat sub tutela Inspectoratului Școlar Județean Suceava, s-a desfășurat în zilele de 9 și 10 noiembrie a.c., la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, instituție școlară organizatoare. Președintele comisiei de organizare este domnul profesor Anuței Cezar, inspector școlar pentru discipline socio-umane, împreună cu președintele executiv, doamna profesoară Chachula Angelica, director al Liceului Tehnologic „Ion Nistor”. Din comisia de organizare mai fac parte cadre didactice de la LTIN, prof. Cârdei Mihai, prof. Cârdei Ana-Maria, prof. Hasna Adrian, prof. Nițu Angel, prof. Muntean Ana Maria, Cotos Andreea și Rusu Ionel. Comisia de evaluare a ediției din acest an a fost formată din domnul profesor Rusu Daniel, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și doamna profesoară Bejinariu Mărioara Cocuța, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava.
Prin specificul lui, programul competiției situează membrii echipajelor participante în postura de cercetători în domeniul investigației sociologice. Concursul presupune două probe, una teoretică, în cadrul căreia elevii trebuie să analizeze un text, pentru a identifica, descrie și corela conceptele specifice domeniului investigat, să explice și să argumenteze un aspect referitor la realitatea socială. Cea de-a doua probă solicită participanților pregătirea și aplicarea unei metode, a tehnicilor și instrumentelor de cercetare conexe (interviu focus-grup), la nivelul unui grup de voluntari iar, în urma prelucrării datelor, echipele au sarcina de a susține public, în fața comisiei de evaluare, rezultatele și concluziile propriei cercetări. Punctajul final și departajarea participanților rezultă din media notelor obținute de aceștia la cele două probe. Tema pentru investigația sociologică din acest an a fost, ca de obicei, una de actualitate, menită a-i angaja pe participanți într-un dialog prolific și interesant: „Impactul influencerilor în viața adolescenților”.
La ediția din acest an școlar, toate premiile au revenit echipajelor formate din elevi de la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, astfel: PREMIUL I a fost obținut de echipajul format din elevele ANAMARIA REBECA ZLOTAR și ANDREEA HASNA (clasa a XI-a F), PREMIUL al II-lea, la egalitate de punctaj, a fost obținut de echipajele formate din elevii IONELA NARCISA BODNĂRESCU și CRISTIAN VLĂDEANU (clasa a XI-a E) și, respectiv, CLAUDIU-ALIN CAZACU și MATEI GABRIEL DĂSCĂLESCU (clasa a XI-a E), iar PREMIUL al III-lea a fost obținut de elevii LUCA ȘTEFAN MIHALESCU și CRISTIAN ȘTEFAN MAGDICI (tot clasa a XI-a E). Cele patru echipe câștigătoare de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, coordonate de prof. dr. FLORIN GEORGE POPOVICI, au fost recompensate cu premii în bani, conform legislației în vigoare privind metodologia de organizare și desfășurare a competițiilor școlare. Mențiunile au revenit echipajului format din elevele Buzincu Elena Raluca și Ivan Denisa Maria, de la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, coordonat de prof. Hrihorciuc Otilia, elevilor Apetrei Claudiu Nicolae și Jorea Daniel de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, coordonați de prof. Nechifor Elena-Cristina, totodată elevelor Costinescu Miriam și Zub Matilda, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, coordonate de prof. Cârdei Mihai.
Ediția a V-a a concursului județean „Investigația sociologică” a ajuns la final. Cum este firesc, se cuvin adresate o serie de mulțumiri sincere profesorilor organizatori, dar și tuturor celor care au făcut posibilă o nouă experiență de învățare. Gratitudinea se îndreaptă și către profesorii coordonatori ai echipajelor de elevi, totodată către grupul consistent de elevi voluntari de la cele două instituții școlare, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus și Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Nu în ultimul rând, adresăm felicitări tuturor participanților, indiferent de locul pe care l-au obținut în ierarhia punctajelor, cu convingerea că o astfel de experiență reprezintă prin ea însăși o oportunitate de dezvoltare și un fericit prilej de interacțiune pe lângă câștigul intelectual indiscutabil.
(a consemnat prof.dr. Florin George Popovici)
sursa NewsBucovina