Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a emis o dispoziție pe 8 noiembrie 2024 privind delegarea unor atribuții către viceprimarii municipiului, secretarul general și administratorul public. Documentul stabilește noile responsabilități pentru fiecare dintre aceștia, în contextul actualizării organigramei Primăriei Suceava prin hotărâri recente ale Consiliului Local.
Atribuțiile viceprimarilor: Viceprimarul Dan Ioan Cușnir va coordona Direcția de Ecologizare, Direcția Tehnică și de Investiții, Direcția Generală Arhitect Șef (fără Serviciul Administrativ), precum și Serviciul Autoritatea Locală de Autorizare Transport. De asemenea, acesta va supraveghea activitățile desfășurate la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și la operatorul local de apă ACET Suceava.
Celălalt viceprimar, Daniel Ungurian, va coordona activitatea Direcției Generale Administrația Piețelor, Direcția Generală a Domeniului Public, Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Serviciul Turism și Cultură. Totodată, el va supraveghea activitatea unităților de învățământ preuniversitar și va asigura coordonarea serviciilor publice de transport oferite de TPL S.A. Suceava.
Atribuțiile secretarului general și administratorului public: Secretarul general al municipiului, Ioan Ciutac, va gestiona Direcția de Asistență Socială, Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor și Direcția Juridică și Acte Administrative, având dreptul de a semna în numele primarului documentele administrative ce îi revin.
Administratorul public Irina Vasilciuc va avea în coordonare Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate, Serviciul Resurse Umane și Serviciul Administrativ din cadrul Direcției Generale Arhitect Șef. În plus, ea va exercita atribuțiile de ordonator principal de credite în exercitarea sarcinilor delegate.
sursa NewsBucovina