Polițiștii Secției de Poliție Burdujeni, au fost sesizați, miercuri după amiaza, că o angajată a unei firme specializată în produse de brutărie din municipiul Suceava, în timp ce se afla la serviciu și încerca să șteargă un perete din faianță și fiind la o înălțime de circa 2,5 metri pe o scară metalică, s-a dezechilibrat și a căzut de pe aceasta, accidentându-se la nivelul capului.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că victima este angajată pe funcția de femeie de serviciu de circa 10 ani.
Miercuri după amiaza, în jurul orei 16:46, femeia se afla la serviciu și încerca să șteargă un perete din faianță dintr-o încăpere a societății s-a urcat pe o scară metalică la o înălțime de circa 2,5 metri, iar din neatenție s-a dezechilibrat și a căzut pe pardoseala din gresie, accidentându-se la nivelul capului.
Ea a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În acest caz s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de lucrătorii poliţie de proximitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.
sursa NewsBucovina