Intră acum și în grupul de
Întâlnire electorală la Rădăuți: echipa liberală de candidați a fost față în față cu alegătorii. La eveniment au participat președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, precum și medicul veterinar Octavian Ilisoi, originar din Rădăuți. Cei doi sunt primii pe lista PNL pentru Senatul României. Alături de ei s-au aflat primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, vicepreședintele PNL Dumitru Mihalescul, consilieri municipali liberali și peste 100 de alegători din zona Rădăuți.
Președintele Gheorghe Flutur a prezentat prioritățile pentru Rădăuți și motivele pentru care rădăuțenii ar trebui să-l voteze pe Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale. Flutur l-a descris pe Ciucă drept „un mare prieten al Sucevei și Bucovinei, un patriot român, șef de promoție, un om care a parcurs toate gradele profesionale, un bun român, familist, cu frică de Dumnezeu, neconflictual și echilibrat”.
El a amintit că, în 2022, când Nicolae Ciucă era premier, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 4,1%.
Primarul Bogdan Loghin a subliniat că Rădăuțiul are nevoie de o echipă puternică în Parlament, așa cum Gheorghe Flutur l-a sprijinit ani la rând. Printre realizările menționate s-au numărat investițiile în rețeaua de apă și canalizare într-un oraș unde doar 50% dintre gospodării erau racordate, asfaltarea străzilor, modernizarea și construcția de școli și licee, precum și finalizarea variantei ocolitoare a municipiului. Loghin a punctat că Rădăuțiul are nevoie de sprijin în continuare pentru proiecte majore, precum autostrada A7, care ar urma să lege Pașcaniul de Suceava și Siret, dar și pentru conectarea municipiului Rădăuți la această autostradă prin Dornești și Ratoș.
Rădăuțiul, văzut ca un pilon al dezvoltării economice din nordul țării, necesită sprijin liberal pentru a-și continua dezvoltarea economică și turistică.
Orașul a început să devină un nod turistic către Sucevița și Putna, dar acest potențial trebuie susținut în continuare.
Gheorghe Flutur a prezentat municipiul ca un exemplu de bune practici în administrația locală, sub conducerea primarului Bogdan Loghin, și a subliniat contribuțiile altor primari liberali din zonă, precum Vasile Iliuț (Vicovu de Sus), Valentin Luță (Horodnic de Sus), Gheorghe Lazăr (Marginea), Zaharie Rusu (Bilca), Gheorghe Coroamă (Putna), Gheorghe Olar (Frătăuții Noi), Cristian Antemie (Frătăuții Vechi), Viorel Pintiliuc (Burla), Vasile Uhliuc (Brodina) și Liviu Bodnărescu (Sucevița).
În final, Gheorghe Flutur le-a transmis alegătorilor din Rădăuți că, dacă le-a părut rău că nu a câștigat la alegerile locale pentru președinția Consiliului Județean Suceava din cauza „toxicei alianțe PSD-AUR”, au acum ocazia să repare acest lucru votând echipa liberală la Parlament, pe poziția 1 pe buletinul de vot, și pe Nicolae Ciucă la președinția României. El i-a îndemnat pe oameni să-i judece după faptele și realizările lor din județul Suceava, exprimând încredere că PNL va obține un rezultat favorabil pentru dezvoltarea județului.
Comandat de PNL SUCEAVA, CMF 11240002
Intră acum și în grupul de
sursa Știri din Bucovina