Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri dimineața o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori, viscol la munte valabilă pentru județul Suceava vineri între orele 10:00-20:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, vântul va avea intensificări în vestul, nordul, centrul și estul țării, cu viteze de 50…70 km/h.
Va ninge în toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.
În Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. Izolat vor fi depuneri de polei.
Totodată, ANM a emis și un cod portocaliu pentru jumătatea vestică a județului Suceava valabil, vineri, până la ora 20:00 de viscol puternic, ninsori abundente în zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali
Meteorologii arată că în zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h.
Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită
Intră acum și în grupul de
sursa Bucovina Media