Pe drumurile naționale din administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași nu se înregistrează drumuri închise din cauza vremii sau a stării carosabilului.
O situație particulară a fost înregistrată pe DN 17B, în zona Călinești Chiril, unde un arbore prăbușit peste liniile de înaltă tensiune a necesitat intervenția echipelor SDN Câmpulung Moldovenesc, Direcției Silvice și ale furnizorului de utilități.
- În zona montană a județului Suceava, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, cu un strat de zăpadă frământată de 1-3 cm pe carosabil.
- În județul Botoșani, în zonele de câmpie, se înregistrează zăpadă frământată spre acostament (1-2 cm) și porțiuni cu zăpadă viscolită.
- În restul regiunii, carosabilul este în mare parte umed, cu sectoare uscate.
În cee ace privește problemele cauzate de vreme, DRDP Iași arată că se înregistrează viscol la sol în localitățile Odobești (Bacău), Răducăneni (Iași) și în zona de câmpie a județului Botoșani, și vânt puternic, cu viteze de până la 50 km/h, în județele Bacău, Neamț și Vaslui.
Temperaturile variază între -3°C (Câmpulung Moldovenesc) și +3°C (Iași, Bârlad).
Regiunea se află sub atenționare Cod galben și portocaliu de ninsori și viscol, în special în zona de munte. Echipele DRDP Iași intervin constant, acționând cu utilaje și material antiderapant pentru a menține drumurile deschise.
În cursul dimineții (06:00 – 12:00), 113 autoutilaje au intervenit pe drumurile din regiune, utilizând 368,5 tone de material antiderapant. În prezent, 93 de autoutilaje sunt active pe teren.
DRDP Iași recomandă prudență sporită la volan și echiparea corespunzătoare a vehiculelor pentru condiții de iarnă.
sursa NewsBucovina