Coliziune între un tren personal și o autoutilitară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza municipiului Rădăuți (la ieșire, spre Dornești). Patru persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost implicată în eveniment.
Autoutilitara a fost îndepărtată de pe calea ferată, iar trenul personal, care circula pe ruta Putna – Suceava, și-a reluat deplasarea în jurul orei 6:50.
Evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 5:40, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprjinul a trei echipaje SAJ. În autoutilitară se aflau patru persoane, iar două dintre acestea au rămas încarcerate. Pompierii militari, au extras cele două victime încarcerate, una dintre ele fiind în stare de inconștiență. Toate cele patru persoane din autoutilitară, trei bărbați de 53, 34 și 33 de ani, și o femeie, de 21 de ani, au fost preluate de ambulanțe și transportate la Centrul de Primiri Urgențe Rădăuți.
Poliția Transporturi a preluat cercetările.
sursa Știri din Bucovina