Un bărbat din Rădăuți a murit în locuința sa, el fiind găsit de pompierii care au fost solicitați de un vecin să intervină.
Potrivit anchetei, un bărbat din Rădăuți a sesizat prin 112 că vecinul său nu a răspuns de câteva zile nici la ușă și nici la telefon și a solicitat sprijinul unui echipaj al Detașamentului de Pompieri Rădăuți pentru a putra pătrunde în locuința acestuia.
Cu ocazia pătrunderii în locuință, într-o încăpere în care era improvizată o saună a fost identificat cadavrul lui bărbatului de 76 de ani, dezbrăcat complet, în poziția culcat cu fața în sus.
La fața locului a intervenit și un echipaj de ambulanță -SMURD din cadrul ISU Suceava-Detașamentul de Pompieri Rădăuți, care a constatat decesul acestuia.
Din discuțiile purtate cu vecinul care a sesizat situația a rezultat că bărbatul avea probleme cu circulația sângelui și varice la picioare, iar din discuțiile purtate cu rudele a rezultat faptul că bărbatul nu era luat în evidențele medicului de familie cu boli cronice.
În urma examinării cadavrului nu s-au observat leziuni traumatice și nici elemente care să creeze suspiciuni cu privire la deces.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă” și urmează să se efectueaze expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei morții.
sursa NewsBucovina