Începând cu data de 01 septembrie 2023 și până la 31 iunie 2024, organizația humoreană Te Aud România implementează proiectul Edusport for all, alături de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu scopul principal de a promova rolul sportului de masă în comunitate și de a crește impactul social al acestuia în rândul actorilor sportivi implicați la firul ierbii.
Proiectul vizează în principal organizarea unei scheme de mobilitate în Irlanda, realizată prin programul ERASMUS+, acțiunea KA182, Mobilitatea personalului în domeniul sportului, pentru un număr de 9 profesori de educație fizică și sport, antrenori sau alți tehnicieni sportivi, cu rolul de creștere a capacității sportive și transferul de cunoștințe dobândit către comunitatea județeană și nu numai.
„Irlanda este una din cele mai performante țări în ceea ce privește dezvoltarea rugbi-ului, atât la nivel de copii și juniori, dar și seniori. Consider că aceasta este o oportunitate unică de a putea aduce mai aproape cunoștințele din țările mult mai dezvoltate sportiv în rândul școlilor din județ și nu numai, contribuind astfel la creșterea numărului de copii și tineri care se îndreaptă către sportul de masă. Rolul nostru, în calitate de profesori de educație fizică și sport, dar și antrenori, este primordial atunci când vorbim despre impactul social pe care sportul îl are la nivel individual și comunitar”, transmite prof. Marius Colțuneac, inspector de educație fizică și sport în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, partenerul de implementare al organizației nonguvernamentale.
Proiectul EduSport for all, pe parcursul celor zece luni de desfășurare, își propune să contribuie la consolidarea rolului pe care sportul îl are la nivelul comunităților rurale sucevene, prin creșterea capacității grupului de mobilitate și transferul cunoștințelor dobândite către comunitate, pentru a putea oferi oportunități sportive pe termen lung copiilor și tinerilor, dezvoltarea de competențe tehnice pentru profesorii și antrenorii ce activează în domeniul sportiv, în comunități rurale din județul Suceava, cu scopul principal de a consolida rolul sportului ca unealtă de incluziune pentru egalitate de gen și grupuri vulnerabile, dar și de dezvoltare a unei rețele europene de promotori ai minirugbi-ului și rugbi-ului.
„Exemplele de bune practici, dar și discuțiile deschise despre problemele, dificultățile și felul în care ne raportăm la sportul de masă sunt elementele cele mai importante ale unui program de mobilitate. Profesorii cu care lucrăm deja în diferitele programe dedicate copiilor și tinerilor au nevoie de formare continuă, atât teoretică, cât și experențială, prin astfel de programe, și ne bucurăm că putem face această legătură cu una dintre cele mai performante țări din punct de vedere a investiției în rugby,” adaugă Oana Vasiliu, managerul de programe al Fundației Te Aud Romania.
Edusport for all își propune să facă primii pași în dezvoltarea de mecanisme de cooperare între țări și schimbul de bune practici, cu o viziune pe termen lung de a complimenta schema de mobilitate pentru profesioniști din sport, cu potențiale schimburi de experiență pentru copii și tineri.
Edusport for all este un proiect implementat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin pragramul Erasmus+.
sursa SuceavaNews