Două persoane, un bărbat și o femeie, ambii din județul Botoșani, au fost prinși, sâmbătă, la furat în magazine din același mall sucevean.
Potrivit anchetelor polițiștilor, ofițerul de serviciu al Secției de Poliție Burdujeni, a fost sesizat sâmbătă, prin 112, de agentul de securitate al unui magazin de îmbrăcăminte din incinta unui mall sucevean că a surprins un bărbat ce a furat haine din magazin.
Echipajul de poliție a indentificat un bărbat de 42 de ani din Dorohoi care a spus că a intrat în magazin cu scopul de a achiziționa unelen produse, însă neavând suma suficientă, a luat o cămașă bărbătească și a introdus-o în ghiozdanul pe care îl avea asupra sa.
Ulterior a văzut și o geacă din imitație de piele, pe care însă a ținut-o în mână, în timp ce dorea să părăsească incinta magazinului, însă fiind declașat sistemul, a fost oprit de către un agent de pază al magazinului.
Prejudiciul cauzat în valoare de circa 400 lei a fost recuperat în totalitate, reprezentantul magazinului declarând faptul că societatea nu se constituie parte civilă în procesul penal, dar s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”.
Tot sâmbătă, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată de către agentul de securitate din cadrul unui supermarket din același mall din Suceava că o femeie a sustras mai multe produse.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în camera de interpelare a fost identificată o femeie de 50 de ani din localitatea botoșăneană Ștefănești care a relatat că a intrat în supermarket, iar de pe raionul marochinărie a sustras o poșetă, căreia i-a rupt eticheta pe care a pus-o pe un raft.
Ulterior, s-a deplasat în zona raionului alimentar și a sustras mai multe produse.
Femeia în cauză a fost condusă la sediul Secţiei de Poliţie Burdujeni, unde s-a întocmit proces verbal de constatare. Prejudiciul cauzat în valoare de 100 lei a fost achitat, iar reprezentantul supermarketului a declarat verbal că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt”.
sursa NewsBucovina