Este ancheta la Suceava dupa ce un grup de copii a descoperit in podul unei șuri din satul Vicşani o geantă plină cu droguri. Procurorii DIICOT Suceava au reuşit să afle cine le-a ascuns acolo şi au trimis acum în judecată pentru trafic de droguri o reţea formată din 13 tineri, printre care şi doi adolescenţi.
Anchetatorii au descoperit că unul dintre tineri l-a ameninţat în stil mafiot, pe unul dintre cei doi adolescenţi, încercând să-l răpească de pe stradă, pentru că ar fi dat declaraţii despre activitatea infracţională a reţelei.
Nu este singura acuzaţie din dosar care se adaugă traficului de droguri. Mai mult, în timpul monitorizării, anchetatorii au stabilit că unul dintre cei mai importanţi din acest dosar ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră ce nu împlinise vârsta de 15 ani. Acesta ar fi profitat de vulnerabilitatea ei, care ar fost dependentă de consumul de substanţe interzise, pe care, mai mult, chiar el i le-ar fi pus la dispoziţie. În aceste condiţii, anchetatorii l-au pus sub acuzare, pe lângă trafic de droguri, şi pentru infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată.
sursa Știri din Bucovina