Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, într-o frumoasă colaborare cu Association ROMA-nia, organizează un concert caritabil de colinde, intitulat „Mărire-ntru cele-nalte”.
Evenimentul va avea loc de în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie, la Hotel Bucovina, în Sala de evenimente, începând cu ora 18:00.
Alături de această frumoasă inițiativa a tinerilor ascoreni se alătură domnul Alexandru Brădățan, interpret de muzică populară, doamna Mihaela Bolog, dirijor al Corului ROMA-nia, grup coral care va și concerta, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” , Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” Vicovul de Sus, Corul „Învierea” al Catedralei din Fălticeni, Corul psaltic și Corala ASCOR Suceava.
Donațiile strânse în urma concertului vor fi folosite pentru ajutarea unor familii cu venituri reduse în prag de sărbători.
sursa NewsBucovina