ISU Bucovina Suceava a transmis astăzi, un comunicat de presă în care aduce câteva precizări referitoare la modul în care a fost luată deciziai închiderii unor cluburi din Suceava. Aceeasi instituție nu face însă controale la bisericile care sunt pline de sărbători și nu numai și unde se aplica aceeasi lege pe care o flutură în cazurilor cluburilor. Este abuz al ISU Bucovina Suceava. Patronii de cluburi tac de frica repercursiunilor .
A ajuns Suceava cumva orașul și județul unde dacă nu taci poți avea probleme? Să nu uităm că în Revoluția din 1989 au murit și tineri care au strigat: Jos comunismul ! și Vrem libertate! Să nu ajungem la 30 de ani de democrație să fim mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu.
Să nu fim îndreptati doar către biserici care cresc în județ ca ciupercile după ploaie și unde preoții cerșesc bani de la credincioși și de la primari. Să nu uităm că statul în loc să pună pe prim plan educația alocă bani europeni și publici tot bisericilor și mănăstirilor care însă nu vor da socoteală niciodata asupra modului în care îi cheltuie.
Cluburi închise 60 de zile pentru că așa a vrut slujbașul ISU Bucovina? Sau pentru că a executat un ordin?
De ce să închizi cluburile timp de 60 de zile? Pentru că ce? Pentru că aceste cluburi trebuie să fie goale de sărbători și tinerii să caute alte locații ale unor afaceriști politicieni?
Acolo oamenii stau la mila unui pachet de mâncare și parcă românilor le-ar sta mai bine slugi și supuși la mâna unor indivizi puși pe căpătuială decât să ii lași să gândească și să se pună în valoare.Tinerii trebuie lăsați să își trăiscă timpul liber ca într-un stat de drept. Și nu prin limitarea libertății de dragul unor politicieni și a unor indivizi care conduc instituții și aplică decizii politice.
Nu, la biserici și mănăstiri nu se iau măsuri pentru că cei care conduc județul și instituțiile publice se mulțumesc cu distincții fluturate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și de o participare la o agapă frățească.
E mult mai ușor să încerci să reduci locurile de socializare și distracție ale unor tineri decât să faci prevenție. E mult mai ușor să închizi ușile unor localuri și să le limitezi ieșirile. Sa pui pe chituci o afacere și să nu te intereseze ce vor face cei care erau angajați.
Am întrebat un preot ce înseamnă distincțiile acordate în stânga și în dreapta de către IPS Calinic și răspunsul a fost: Nimic! Pentru această distincție fiecare plătește cumva. Nu sunt gratis!
Să nu uităm că se obișnuiește la la slujbele religioase inclusiv conducerea ISU Bucovina, fostul șef al ISU Bucovina dar și șefii instituțiilor publice se cocoțează pe scena unde au loc slujbele religioase. Te întrebi ce caută acești indivizi pe scenă și pentru cine vor să iasă în evidență? A devenit BOR părtaș la numirea pe funcții?
Ceea ce a făcut ISU Bucovina cu acele cluburi închise este un avuz în serviciu. De ce ISU Bucovina nu a avertizat cluburile sucevene și de ce nu le-a sancționat cu amendă: De ce să închizi aceste localuri în prag de sărbărtori dacă nu deranjează cumva afacerile unor alți oameni de afaceri fie chiar și implicați politic. Dacă nu este chiar și o directivă din partea celor care conduc județul.
Vă prezentăm precizările rușinoare ale ISU Bucovina Suceava:
Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava face următoarele precizări:
Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul instituției noastre a desfășurat în ultima perioadă controale tematice inopinate la operatori economici din categoria baruri, cluburi, discoteci.
În zilele de 10 noiembrie și 1 decembrie a.c., în urma activităților amintite mai sus, efectuate la două cluburi din municipiul Suceava, au fost constatate mai multe nereguli. Astfel, în data de 10 noiembrie au fost identificate în interiorul obiectivului, prin numărare, peste 690 de persoane, depășindu-se numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentației tehnice care a stat la baza eliberării autorizației de securitate la incendiu, în care sunt prevăzute doar 600 de persoane. De asemenea, în data de 1 decembrie, au fost identificate în interiorul obiectivului, prin numărare, 245 de persoane, depășindu-se, astfel, numărul maxim de utilizatori permis cu mai mult de 10%, conform documentației tehnice care a stat la baza eliberării autorizației de securitate la incendiu, în care sunt prevăzute doar 149 de persoane.
În consecință, pentru încălcarea prevederilor Art. 19, lit. c) din Legea nr. 307/12.06.2006, cu modificările ulterioare, coroborat cu Art.3, alin. 2, lit. a) din HGR nr. 915/3.11.2015, a fost aplicată, pentru fiecare agent economic, o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 100.000 lei și sancțiunea complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiilor respective, pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice.
Pe lângă dispunerea măsurii complementare de mai sus, s-au constatat următoarele nereguli tehnice: nefuncționarea tuturor lămpilor din componența instalației de securitate la evacuare (la ambele obiective); blocarea/îngustarea căilor de evacuare și acoperirea acestora cu elemente decorative-draperii; îngreunarea accesului la un hidrant interior de incendiu, pe calea de evacuare erau amplasate obiecte (oglinzi și covoare) care puteau împiedica evacuarea (în data de 10 noiembrie*); scările de pe căile de evacuare placate cu material combustibil; fumatul într-un spațiu neconform; instalația electrică exploatată cu defecțiuni și improvizații; neverificarea instalației electrice (în data de 1 decembrie*).
De asemenea, au mai fost și alte nereguli organizatorice constatate cu privire la neîntocmirea actelor de autoritate, lipsa în contractul de închiriere a obligațiilor părților pe linia apărării împotriva incendiilor (în data de 10 noiembrie) și neîntocmirea actelor de autoritate, neîntocmirea fișei de obiectiv, neafișarea planului de evacuare (în data de 1 decembrie). Pentru toate aceste nereguli, inspectorii de specialitate ai instituției noastre au aplicat avertismente.
Menționăm faptul că, încă din data de 23 octombrie, când un alt club din municipiul Suceava a fost închis (21 octombrie) pentru încălcarea prevederilor din Legea 307/12.06.2006 și din HGR nr. 915/3.11.2015, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a transmis un comunicat de presă în care se preciza: „Este cunoscut faptul că, în această perioadă, unitățile de învățământ desfășoară balurile specifice în spații ale operatorilor economici încadrați în categoria baruri, cluburi, discoteci. În consecință, deoarece securitatea utilizatorilor este primordială, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava va continua aceste controale tematice și în perioada următoare. Scopul acestor acțiuni nu este sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare utilizator.”
* data efectuării activității de control
sursa Știri din Bucovina