Sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava a găzduit recent Cupa Bucovinei la tenis de masă, turneu de categoria A din cadrul circuitului național AmaTur. La competiția organizată de Asociația Sportivă „Ștefan cel Mare” Suceava, sub coordonarea profesorului Adrian Cojocaru, au participat 200 de sportivi din România, Republica Moldova și Ucraina.
Întrecerea a fost structurată pe șase categorii valorice, după cum urmează: Copii U11, Copii U13, Hobby, Avansați, Open și Elite, în total fiind disputate aproape 700 de meciuri.
La categoria Copii U11, primul loc a fost adjudecat de Iulia Cazac, din Republica Moldova, pe locul al doilea s-a clasat Alexander Stanciu, din Vatra Dornei, iar locul al treilea i-a revenit lui Bogdan Cimpoeș, din Republica Moldova, și lui Elvis Palagheanu, din Plopeni.
La Copii U13, competiția a fost câștigată de Eric Pralea, din Vatra Dornei, care l-a învins în finală pe Damian Cutcovschi, din Republica Moldova. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Paul Cucurigu, din Vatra Dornei, și Raluca Vlăișan, din Vicovu de Jos.
La categoria Hobby s-a impus Natalia Cucereavaia, Republica Moldova, următoarele locuri în clasament fiind ocupate de Mihai Gaia, din Iași, Nica Chironda și Daria Pavliuc, ambele din Republica Moldova.
Pe primul loc la categoria Avansați s-a poziționat Vitalie Dumitriu, din Republica Moldova, medalia de argint i-a revenit lui Timotei Boca, din Salcea, iar medaliile de bronz au fost obținute de Narcis Grușcă, din Gura Humorului, și Remus Mihalache, din Plopeni.
Categoria Open a fost dominată de Matei Bendescu, din Iași, care l-a învins în finală pe Victor Cazac, din Republica Moldova. Ierarhia a fost completată de Georgică Vlăișan, din Vicovu de Jos, și Darius Mirăuță, din Moinești.
Medalia de aur la categoria Elite i-a revenit lui Marius Moșneagu, din Fălticeni, care i-a devansat pe Alexandru Aga, din Botoșani, Cătălin Sumanaru, din Iași, și Cătălin Albu, din Pașcani.
sursa SuceavaNews