Cum s-a produs accidentul rutier de la Marginea
La data de 07 decembrie, ora 17. 00, un bărbat în vârstă de 34 ani, din comuna Ilișești, a condus autoutilitara pe raza comunei Marginea, respectiv DJ 209K, din direcția comunei Volovăț către comuna Marginea, iar la un moment dat, a pierdut control asupra direcției de deplasare, a intrat pe sensul opus de deplasare și s-a răsturnat în șanț.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr de 22 ani, din satul Bălăceana, pasager în microbuz, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
sursa Bucovina Media