Miercuri, 6 decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Suceava a organizat o nouă ediție a tradiționalului concert de colinde ,,Mărire întru cele-nalte”.
Seara a fost deschisă de membrii grupului psaltic ,,Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhidiacon Ilie Leonte. Au urmat apoi pe scenă:
- Grupul vocal – tradițional ,,Ai lui Ștefan noi oșteni” din Vicov, dirijor și coordonator profesor Vasile Schipor;
- grupul ROMA – nia, din Roma – Italia, coordonați de doamna Mihaela Bolog, profesor și interpretă de muzică populară;
- corala ,,Învierea” de la Catedrala „Învierea Domnului” din Fălticeni, dirijor PC. Pr. Claudiu Hariuc;
- Corala ASCOR Suceava, dirijor dl. Victor Petru Andriuc;
- Grupul Psaltic ASCOR Suceava, dirijor dl. maior Dumitru Corduș.
În cadrul evenimentului, au colindat Alexandru Brădățan, cunoscut interpret de muzică populară din zona Bucovinei, precum și Mihaela Apostol, tânără interpretă din Fălticeni.
Pentru toată susținerea acordată tinerilor din ASCOR Suceava, la propunerea Sectorului Cultural și al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit următoarele ordine eparhiale:
– Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” – domnului Alexandru Brădățan, cunoscut interpret de muzică populară din Bucovina,
– Ordinul „Ciprian Porumbescu” – doamnei Mihaela Bolog, dirijoarea corului ROMA-nia, domnului Victor Petru Andriuc, dirijorul Coralei ASCOR Suceava și domnului maior Dumitru Corduș, dirijorul grupului psaltic ASCOR Suceava.
Ordinele eparhiale au fost înmânate de către PC. Pr. Andrei Mocanu, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
„Este o mare onoare și bucurie pentru mine să primesc această înaltă distincție din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și aduc sincere mulțumiri părintelui arhiepiscop pentru aceasta. Felicit tinerii din ASCOR Suceava pentru prezența lor tot mai vizibilă în întreaga Bucovină, și nu doar, și pentru toate proiectele pe care le fac, pentru implicarea în viața comunității studențești, pentru acțiunile sociale pe care le fac. Am fost, sunt și voi fi alături de ei în continuare.” – Alexandru Brădățan.
Concertul de colinde a avut loc în sala de evenimente de la parterul Hotelului Bucovina și au participat aproximativ 200 de persoane. Donațiile strânse în cadrul evenimentului, vor fi direcționate către beneficiarii campaniei „Dăruind vei dobândi” organizată de ASCOR Suceava.
Persoanele care doresc să se implice și să susțină această campanie, contribuind la bucuria unui număr câr mai mare de copii proveniți din familii defavorizate și de bătrâni rămași singuri și fără ajutor, o pot face donând în contul ASCOR Suceava, cu mențiune ,,Dăruind vei dobândi”:
Titular: ASOCIAȚIA STUDENȚILOR CREȘTINI ORTODOCȘI
IBAN: RO42CECESV0130RON0832558
Teodora Andriuc
sursa NewsBucovina