Incendiu izbucnit în această dimineață în localitatea Mănăstirea Humorului.
Evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 6.25, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari de la subunitățile din Gura Humorului și din Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Cornu Luncii, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o cabană în construcție și acoperișul unui foișor, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Au ars ambele construcții, din lemn, pe o suprafață de aproximafiv 300 mp.
În momentul de față, pompierii lucrează pentru lichidarea ultimelor focare și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului, după care vor stabili și cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor.
sursa Bucovina Media