O femeie din Vatra Dornei a suferit leziuni după ce a căzut de la balconul locuinței în timp ce spăla geamurile.
Potrivit anchetei polițiștilor, o femeie din Vatra Dornei a intenționat, vineri, să curețe geamurile balconului, s-a urcat pe un scaun din lemn, de pe care s-a dezechilibrat și a căzut peste balustrada balconului pe sol, de la o distanță de 3,5 metri.
În acel moment în locuință se aflau fiul femeii, concubinul acesteia și o vecină care a și anunțat incidentul la 112.
La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță, care i-a acordat primul ajutor femeii, apoi au transportat-o la Spitalul municipal Vatra Dornei, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Femeia era lucidă însă acuza dureri în zona capului și a umărului drept.
sursa NewsBucovina