Rădăuțean depistat băut la volan. Le-a spus polițiștilor că a băut o bere
La data de 16 decembrie, în jurul orei 21.30, lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au oprit pentru control pe strada Bogdan-Vodă din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de un localnic, care a declarat verbal faptul că a consumat o bere.
Ulterior acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, ocazie cu care s-a constatat că rezultatul testului a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere acest aspect, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor de sânge, fiindu-i recoltate două probe de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
sursa Bucovina Media