În perioada 7-8 decembrie a. c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la Development Invention Show – DIS 2023, care s-a desfășurat în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Evenimentul, susţinut de World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) şi de autorităţile locale, a promovat spiritul inovativ al celor peste 200 de participanţi și a prezentat publicului larg peste 250 de invenții din diferite domenii. DIS promovează excelența în inovare şi aduce recunoaștere celor mai bune invenții din peste 32 de ţări.
La această ediţie a International Invention Show 2023 au fost prezenţi inventatori, producători și antreprenori, care şi-au prezentat cele mai recente produse și inovații. În fapt, evenimentul reprezintă o punte de legătură între oamenii de afaceri și inventatori, oferindu-le posibilitatea de a își dezvolta și materializa proiectul și de a își promova și comercializa produsul.
În cadrul Development Invention Show – DIS 2023, România a fost reprezentată de universități (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu) și institute de cercetare.
Pentru lucrările expuse, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut două medalii de aur, o medalie de argint şi un premiu special, după cum urmează:
Medalia de aur pentru invenția SOLAR HEATING SYSTEM TO MAINTAIN BATTERIES CHARGED
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Mihai DIMIAN, Mahmoud ABU-BANDORA, Irina ALISAVETEI, Visarion-Cătălin IFRIM, Constantin UNGUREANU
Medalia de aur pentru invenția INTELLIGENT SYSTEM FOR GRIP ENHANCEMENT
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Oana-Vasilica GROSU, Dragoș-Ionuț VICOVEANU, Laura-Cătălina DOSPINESCU, Mariana-Rodica MILICI, Artiom MOLDOVAN
Medalia de argint pentru invenția SOCKET SAFETY SYSTEM
Ilie NIȚAN, Cezar-Dumitru POPA, Laurențiu-Dan MILICI, Mihaela PAVĂL, Ciprian BEJENAR, Ovidiu-Magdin ȚANȚA, Mihai CENUȘĂ, Oana-Vasilica GROSU
Premiul special pentru invenția SOLAR HEATING SYSTEM TO MAINTAIN BATTERIES CHARGED
Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Mihai DIMIAN, Mahmoud ABU-BANDORA, Irina ALISAVETEI, Visarion-Cătălin IFRIM, Constantin UNGUREANU
În cadrul ceremoniei de premiere, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit Premiul special şi placheta In grateful appreciation and distinguished recognition of your excellent inventions.
Totodată, Premiul special şi placheta Honorary Award for Outstanding Contribution to Research au fost acordate domnului şef lucrări dr. ing. Constantin Ungureanu (FIESC), implicat în procesul de jurizare a invenţiilor la această ediţie a evenimentului.
sursa NewsBucovina