S-a izbit cu mașina într-un mal de pământ după care s-a oprit pe un teren agricol
La data de 21 decembrie, în jurul orei 06. 00, un bărbat din comuna Voitinel, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, având direcția de deplasare Marginea-Rădăuți, la un moment dat, când a ajuns la intersecția cu centura ocolitoare a municipiului Rădăuți, a pătruns în sensul giratoriu și nu a adaptat viteza corespunzătoare la condițiile de drum, carosabil umed, ocazie cu care a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, lovind un mal de pământ, după care s-a oprit pe un teren agricol din partea dreaptă a sensului său de deplasare.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din autoturism, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care acesta a fost conduș la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
sursa Bucovina Media