DRDP Iași a anunțat, joi, că a executat o acțiune de igienizare a DN 2, pe sectorul Dărmănești – Grănicești la care au participat lucrători ai Secției Drumuri Naționale Suceava, cu sprijin din partea Primăriei Grănicești.
„Până la orele prânzului, de pe marginea drumului național au fost colectate aproximativ 9 tone de deșeuri provenite de la transportatorii aflați în coloană spre Vama Siret, majoritatea cu numere de înmatriculare de Ucraina”, precizează sursa citată.
DRDP Iași reiterează apelul către conducătorii auto de a adopta o conduită civilizată, cu mențiunea că aruncarea/abandonarea deșeurilor pe marginea drumului se pedepsește cu amendă.
„Totodată, reluăm apelul către instituțiile abilitate – Prefectura Suceava, Poliție, Garda de Mediu, de atenționare și sancționare a conducătorilor auto care încalcă normele de minimă conviețuire socială, pentru păstrarea infrastructurii rutiere și a zonei de drum în bune condiții. Drumul național nu este tomberon de gunoi!”, a transmis DRDP Iași.
sursa NewsBucovina