Vicepreședinte CJ Suceava Niculai Barbă invită sucevenii cu rudele, cu prietenii sau musafirii, dar și turiștii aflați în zonă să fie prezenți, miercuri, la Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă care se desfășoară în municipiul Suceava.
Tradițiile obiceiurilor de iarnă din Bucovina vor fi prezente – conform tradiției, miercuri, 27 decembrie, la Suceava, în Festivalul cu cea mai mare paradă din țară, a anunțat Barbă.
El a spus că Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă este un eveniment de referință organizat de Consiliul Județean Suceava în cadrul Programului „Crăciun în Bucovina”.
„Sucevenii, cu rudele, cu prietenii, cu musafirii, cei din Diaspora veniți acasă de sărbători, turiștii aflați în Bucovina, sunt așteptați să vadă la un loc, ,,pe viu”, crâmpeie din zestrea de tezaur a Bucovinei. Peste 30 de grupuri de urători, cu mascați, cu jocul căiuților, urșilor, caprelor, din toate vetrele etnofolclorice ale județului Suceava, vor susține un regal al autenticului, al obiceiurilor de iarnă, așa cum doar în Bucovina mai sunt păstrate”, a precizat vicepreședintele CJ Suceava.
Potrivit lui Barbă, parada măștilor și a costumelor, care se va întinde pe mai mulți kilometri, va porni la ora 11 din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență, va parcurge străzi din Suceava până în zona centrală, trecând prin fața Palatului Administrativ. La ora 13, pe esplanada Casei de Cultură, unde este deschis și Târgul Crăciun, va începe un program special susținut de grupurile participante.
sursa NewsBucovina