Una dintre cele mai simpatice generații de juniori ale echipei de fotbal CSM Suceava a fost cea din perioada, să zicem 86-88. La inițiativa unui membru de bază, Dorian Miron, ”Trupa lui Căldare”, cum a denumit-o el, s-a reunit după mai bine de 35 de ani.
Au fost prezenți la arcul peste timp, Florin Ciuntu, Dorian Miron, Ovidiu Ungureanu, Cătălin Savin, Liviu Manoliu, Dorel Pascariu, Cătălin Holca, Gheorghe Mustață, Daniel Buliga, Neculai Cașovschi, Marinel Sburlea, Ovidiu Ostafe, dar și veteranii Cătălin Țuca și Adi Pîrgaru. Gazda deosebită a revederii a fost Florin Ciuntu, cel care a oferit o seară de neuitat foștilor săi colegi de echipă. Din păcate, cea mai dureroasă absență a fost cea a profesorului Ovidiu Căldăruș, părintele generației, care se pare că a preferat un șoric proaspăt, revederii cu foștii săi elevi.
Ca la fiecare meci, totul începe cu ”încălzirea”. De data aceasta, programul a suferit o schimbare, foștii aspiranți la statutul de fotbalist au vărsat o lacrimă și un strop în memoria colegului și prietenului lor Mugur Baltă, plecat în Ceruri mult prea devreme. După obișnuita ”încălzire”, s-a trecut la un adevărat ”meci” care a cuprins amintiri, glume și momente incredibile rememorate de componenții unei generații care a îndurat și bune și rele, care a a împărțit vestiare, dușuri, ciorapi și fâșuri. Nu trebuie de omis faptul că acești jucători nu au avut parte de niciun cantonament în toată existența echipei lor, adică un stagiu de pregătire centralizată menit să cimenteze legăturile psihologice și de viață, spre deosebire de alte formații care mergeau vara la mare și iarna la munte. Generația 86-88 a avut cu greu acces la terenul ”Areni”, protejat pentru seniori, și a fost nevoită să joace în majoritatea timpului pe terenul ”Unirea”, absolut impracticabil mai ales după un meci al echipei de rugby seniori a CSM Suceava. Nu mai menționăm faptul că juniorii generației 86-88 au evoluat în echipamentele de joc rămase de la seniorii clubului municipal, care obosite de atâtea spălări și decolorări, trebuiau ajustate serios. Tricourile trebuiau suflecate din gros astfel că jucătorii avea bicepșii ca Rambo, iar șorturile avea nevoie de o scurtare pentru că treceau cu prisosință de genunchi și arătau a catrințe. În pofida acestor mici neajunsuri, echipa generației 86-88, la încheierea junioratului putea evolua la orice oră din zi sau din noapte în eșalonul trei valoric, adică Liga a III-a. Trebuie de amintit faptul că majoritatea componenților generație de atunci au făcut parte din loturile unor echipe de Divizie B sau C.
După prima repriză de amintiri s-a trecut la pauza de video-chat în care cei care s-au revăzut după 35 de ani s-au salutat cordial prin videotelefon cu foștii lor colegi Adrian Morariu, zis și Popic și cu Nicușor Stamate, zis și Buratino, care s-au stabilit în țări mai calde. La capătul unui intermezzo de ”încălzire” a urmat momentul pozei de grup, acolo unde foștii juniori nu au ezitat să-și arate tâmplele încărunțite și siluetele, ușor supraponderale.
Repriza a doua a ”meciului” a aparținut fundașului de fier, Liviu Manoliu, al cărui talent de a-l imita de fostul antrenor Ovidiu Căldăruș a făcut deliciul revederii.
Cu râsete în hohote și mulțumiri pentru gazdă s-a încheiat un prim episod al revederii generației de juniori 86-88 ai echipei de fotbal CSM Suceava, speranțele tuturor fiind legate de dorința ca a acest ”film” să devină serial. Toți speră la o nouă revedere, în cel mai scurt timp și la prezența la aceasta a antrenorului Ovidiu Căldăruș.
sursa SuceavaNews